Dorești să generezi un venit suplimentar folosindu-te în special de timpul tău liber?

Cum am ajuns la un profit de 7500 de dolari pe lună

Află cum am făcut vânzări de peste $2000 în mai puțin de 2 luni de la implementare și cum am ajuns apoi la rezultatele actuale, cu vânzări de peste $20.000. Am fost una dintre primele persoane care au validat informațiile oferite de GoPublish. Te invit să descarci Ghidul GoPublish pentru a afla cum mi-am dezvoltat un venit suplimentar, lunar.

Accesează GRATUIT Ghidul GoPublish și descoperă cum am lansat online cărți super simple, fără conținut, adică jurnale, agende, cărți de colorat, cărți cu jocuri pe care le faci după niște template-uri simple și le-am urcat pe platforme de print on demand la nivel internațional, fără tipografie și fără costuri.

Nu te speria, nu trebuie sa fii autor sau specialist în vreun domeniu.


Ce înseamnă acest sistem de print on demand?
Când o persoană comandă cartea pe care am urcat-o online, platforma o listează, leagă cartea, o livrează, iar mie îmi oferă un comision pentru fiecare vânzare, un comision pe drepturi de autor.

Câștigi în medie 2$/vânzare, iar o carte poate genera zilnic zeci de vânzări. La 10 vânzări sunt $20/zi, adică $600/lună sau $7200/an. Veniturile acestea le poți face cu o singură carte. Gândește-te că poți lansa un număr nelimitat de cărți. Cam asta fac eu acum.


Descarcă Acum Ghidul Gratuit GoPublish

Spune-le și prietenilor tăi despre acest Ghid Gratuit. Distribuie acest material sau trimite-l într-un mesaj privat.

Ghidul GoPublish este pentru tine dacă:

  • Îți dorești o afacere proprie și nu știi de unde să începi iar ce ai găsit până acum a necesitat bugete considerabile.
  • Vrei o afacere online ce nu necesită angajați și stres.
  • Îți dorești un drum simplu pentru a trece de la statutul de angajat la cel de antreprenor. 
  • Vrei să dezvolți un venit suplimentar ce nu necesită investiții inițiale.
  • Vrei libertatea pe care ți-o oferă o activitate ce nu depinde de locul unde te afli.
  • Vrei să câștigi mai mult timp pe care să-l petreci cu cei dragi sau călătorind. 
  • Vrei sa îți asiguri câștigurile printr-o sursă secundară de venit.
  • Ești deja autor și vrei  îți vinzi cărtile la nivel global.

Tony Moldovan


Cum am reușit să călătoresc în jurul lumii și să am un business online.


Am ales să urmez acest model de afacere pentru că este unul genial prin faptul că îți oferă posibilitatea de a lucra de oriunde, oricând și oricât. Fără șefi, fără presiune din partea nimănui și mai ales fără un buget de investiție.


Cu o creștere semnificativă de la o lună la alta, am ajuns la un profit de peste 7500 de dolari pe lună, lucru care îmi oferă acum libertatea financiară, libertatea de a călătorii în jurul lumii, libertatea de a alege ce fac cu timpul meu.

După ce mi-am confirmat faptul că acest model de afacere funcționează, planul este să scalez afacerea și să public cărțile, traduse în cât mai multe limbi, pe cât mai multe platforme de print on demand astfel generând mai multe surse de venit.

Găsești informații în ghidul gratuit, unde o să fie prezentat modelul de business și cum am ajuns să am rezultate mult peste valoarea câtorva salarii medii de România. Îți recomand să descarci ghidul gratuit GoPublish, iar pentru cei cu adevărat interesați și serioși o să revin cu și mai multe informații pe email. 

Descarcă Acum Ghidul Gratuit GoPublish

Spune-le și prietenilor tăi despre acest Ghid Gratuit. Distribuie acest material sau trimite-l într-un mesaj privat.